Există diverse destinații pe care le putem alege pentru vacanța mult așteptată. Fie că mergem singuri sau cu familia, dacă călătorim în anumite zone ale globului crește probabilitatea contaminării cu anumiți agenți infecțioși și se recomandă câteva metode de prevenție.
În articolul de astăzi veți afla care sunt bolile cu care ne putem confrunta în astfel de situații, ce trebuie să punem în bagaj, ce măsuri trebuie să luăm ca să facem față cu brio, în caz că ne confruntăm cu acestea.
Există câteva zone unde incidența anumitor boli este ridicată. Zonele mai expuse, unde crește probabilitatea contaminării cu anumiți agenți infecțioși sunt țările din America Latină, Africa, Orientul Mijlociu, Asia și unele țări din Europa.
Orientul Mijlociu definește o zonă generală, deci nu există granițe precise. Majoritatea geografilor consideră că acesta include Arabia Saudită, Armenia, Azerbaijan, Bahrainul, Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Georgia, Iranul, Turcia, Irakul, Israelul, Iordania, Kuweitul.
Cele mai frecvente boli care pot să apară în zonele cu risc
Potrivit CIA World Factbook, cele mai frecvente patru boli sunt:
- Diareea
Cauzele infecțioase ale diareei acute includ viruși, bacterii și, mai rar, paraziți.
În timpul deplasărilor noastre în vacanțe sau în alte tipuri de călătorii, chiar și în cele cu interes de serviciu poate să apară diareea călătorului.
Vestea bună este că diareea calatorului nu este o boala gravă ci mai degrabă neplăcută și apare ca urmare ca urmare a stresului legat de călătorie sau datorită schimbărilor dietei. Însă aproape întotdeauna cauza este un agent infecțios, ca urmare a consumului de alimente sau apă contaminate.
- Febra tifoidă
Febra tifoidă și paratifoidă sunt frecvente în zonele geografice cu salubrizare deficitară. Acestea includ zone din Asia (în special India, Pakistan și Bangladesh), Africa, Caraibe, America Centrală și de Sud și Orientul Mijlociu.
Febra tifoidă este o infecție bacteriană care se poate răspândi în întregul corp, afectând multe organe. Fără tratament prompt, poate provoca complicații grave și poate fi fatală.
Febra tifoidă și febra paratifoidă sunt boli similare cauzate de bacterii.
Persoanele infectate cu aceste bacterii le pot răspândi altora. Acest lucru se întâmplă de obicei atunci când o persoană infectată folosește baia și nu se spală pe mâini. Bacteriile pot rămâne pe mâinile lor și pot contamina tot ceea ce o atinge, inclusiv orice alimente și băuturi.
Există două vaccinuri pentru a preveni febra tifoidă. Unul este un vaccin inactivat, iar celălalt este un vaccin viu, atenuat.
- Hepatita A
Hepatita A este o inflamație a ficatului care poate provoca o boală ușoară, până la severă.
Virusul hepatitei A se transmite prin ingestia de alimente și apă contaminate sau prin contactul direct cu o persoană infectată.
Persoanele infectate cu virusul hepatitei A se recuperează complet, cu o imunitate pe viață. Cu toate acestea, o proporție foarte mică dintre persoanele infectate cu hepatită A ar putea muri din cauza hepatitei fulminante.
Riscul de infecție cu hepatita A este asociat cu o salubrizare și igienă deficitară, cum ar fi mâinile contaminate și murdare.
- Schistosomiaza
Schistosomiaza denumită și bilharzia, este o boală cronică și acută provocată de viermi paraziți. Oricine intră în contact cu apa infectată riscă să o contacteze.
În Egipt zoonozelor parazitare sunt larg răspândite și reprezintă principala cauză a diareei, în special în rândul copiilor și locuitorilor zonelor rurale. Zoonozele parazitare sunt boli infecțioase transmisibile de la animalele vertebrate (sălbatice sau domestice) la om și invers. Agenții patogeni responsabil ai zoonozelor aparțin bacteriilor, virusurilor, paraziților și ciupercilor.
Unele zoonoze parazitare sunt prezente doar în anumite zone geografice din Egipt, și anume în zona din Sinai, în zona El-Agamy din Alexandria.
Rezervoare animale ale zoonozelor parazitare au fost identificate în Egipt, în special la rozătoare, câini și pisici fără stăpân, precum și vectori, de obicei țânțari și căpușe, care constituie riscuri potențiale pentru transmiterea bolii.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a raportat o îmbunătățire marcată a surselor de apă potabilă și a instalațiilor de canalizare în ultimele trei decenii. Peste 90% din populația egipteană a îmbunătățit sursele de apă potabilă astfel s-a observat o scădere marcată a prevalenței zoonozelor.
Metode de prevenție
- Se recomandă vaccinarea înainte de deplasarea în zonele cu risc.
Există vaccin împotriva febrei tifoide și vaccin împotriva hepatitei A;
- consumați numai alimente gătite și servite calde;
- evitați alimentele care au stat la bufet;
- consumați fructe și legume crude numai dacă le-ați spălat în apă curată sau le-ați decojit;
- consumați apă plată îmbuteliată, nu consumați apa de la robinet;
- beți doar lapte pasteurizat;
- spălați-vă mâinile des cu apă și săpun timp de 20 de secunde, mai ales după ce ați folosit toaleta și înainte de a mânca;
- dacă nu sunt disponibile apă și săpun, utilizați un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool care conține cel puțin 60% alcool;
- În cazul schistosomiazei, în zonele cu risc crescut pentru această boală, nu faceți baie, nu spălați haine în lacuri și râuri unde ar putea fi prezenți melcii și paraziții care provoacă schistosomiaza
Ce punem în bagaj?
Dezinfectante de mâini cum ar fi Dettol gel dezinfectant mâini 50ml care elimină 99,9% dintre bacterii și virusuri inclusiv A/H1N1 și nu necesită clătire sau Hygienium Servețele umede antibacteriene 15bucăți în ambalaj.
Vă recomandăm Smecta plicuri, deoarece se poate administra atât la copii cât și la adulți, inclusiv la femei însărcinate, fiind eficientă în diareea infecțioasă dar și în diareea neinfecțioasă (datorată schimbărilor alimentare, emoții, stres);
Furazolidonul comprimate este important de pus în bagaj datorită proprietăților sale antibacteriene. Acesta se recomandă doar în caz de infecții bacteriene (de obicei diareea infecțioasă este însoțită de febră, frisoane Este bine să aveți recomandarea unui medic sau farmacist);
Imodium 2mg, capsule, este un foarte bun antidiareic dar doar dacă diareea nu este infecțioasă ;
Probioticele sunt de ales în cazul oricărei disfuncții digestive (indigestie, orice tip de diaree sau constipație).
Vă recomandăm Procombo capsule sau LINEX Complex capsule.
În caz de schistosomiază, tratamentul se face cu un produs antiparazitar (praziquantel), la indicația medicului și se găsește în țările unde este prezentă această parazitoză.
Produse repelente împotriva insectelor
Autan tropical spray oferă o protecție îndelungată împotriva înțepăturilor de țânțari, lăsând pielea catifelată și uscată. Este ideal de folosit în vacanțe, în diverse călătorii sau chiar în weekendurile petrecute la țară. Acest spray este testat dermatologic și poate fi folosit atât de adulți, cât și de copii.
BIOTRADE CALMAX Spray Calmant înțepături, este un spray pentru calmarea rapidă și eficiență a pruritului și durerii cauzate de înțepături sau a pruritului dat de contactul cu urzica. Calmează rapid pruritul, revigorează delicat pielea.
Alontan natural spray țânțari , este un spray natural anti-insecte, potrivit pentru copii de peste 1 an.
Conține extracte naturale derivate din plante de lămâie, coriandru, geraniu, cimbru și lavandă care păstrează pielea moale și parfumată. Formula sa specială asigură o protecție eficientă și de lungă durată.
Autor: Ioana Gabor farmacist, doctor în științe medicale
Comentarii