Prospect Hepathrombin gel 300 UI/g și 500 UI/g
STADA Hemofarm · Heparină sodică + alantoină + dexpantenol · Medicament eliberat fără prescripție medicală
Cum se aplică
De 2-3 ori pe zi, pe zona afectată și în jur, cu masaj ușor.
Tratamentul se începe cu Hepathrombin 500 UI/g; pentru continuarea tratamentului și preventiv se folosește Hepathrombin 300 UI/g.
În caz de inflamație a venelor, zona nu se masează: gelul se aplică în strat subțire, apoi se acoperă cu pansament ocluziv sau elastic. În caz de ulcerație varicoasă, gelul se aplică sub forma unui inel cu lățimea de 4 cm. Gelul se aplică numai pe pielea fără leziuni.
Dacă simptomele persistă sau se înrăutățesc după 4-5 zile, adresați-vă medicului.
- pe ulcer de gambă sângerând;
- pe răni deschise, inclusiv ulcer varicos sângerând, și pe zone suprainfectate;
- în ochi sau pe mucoase.
Pe scurt
Hepathrombin gel conține heparină sodică, alantoină și dexpantenol. Este un gel transparent, cu miros de pin, în care heparina acționează exclusiv local, iar alantoina și dexpantenolul contribuie la refacerea țesuturilor. Există în două concentrații de heparină, 300 UI/g și 500 UI/g.
Prospectul îl indică ca adjuvant în tromboza venoasă superficială, tromboflebită, flebită, sindrom prevaricos și postflebitic, ulcer de gambă, în hematoame, contuzii și luxații, precum și în bursită și tenosinovită.
Gelul se aplică de 2-3 ori pe zi, numai pe pielea fără leziuni. După prima deschidere, tubul bine închis se poate folosi 12 luni. Dacă după 4-5 zile nu observați o ameliorare, adresați-vă medicului.
Prospectul oficial
1. Ce este Hepathrombin și pentru ce se utilizează
Este un medicament care conține heparină naturală sub formă de gel. În compoziția acestui medicament, pe lângă heparină, s-au adăugat alantoină și dexpantenol. Heparina are efect anticoagulant prin care previne dezvoltarea trombilor. Absorbția heparinei prin piele este foarte rapidă și se depune în stratul granulos al epidermei manifestând astfel o acțiune exclusiv locală. Alantoina și dexpantenolul contribuie la epitelizarea, granularea și regenerarea tisulară. Baza de gel favorizează penetrarea componentelor active prin piele.
Hepathrombin gel este indicat ca adjuvant în:
- tromboza venoasă superficială, tromboflebită, flebită, sindrom prevaricos, sindrom postflebitic, ulcer de gambă;
- leziuni posttraumatice: hematoame, contuzii, luxații;
- bursită, tenosinovită.
2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Hepathrombin
Nu utilizați Hepathrombin
- dacă sunteți alergic (hipersensibil) la heparina sodică, alantoină, dexpantenol sau la oricare dintre celelalte componente ale Hepathrombin;
- dacă aveți ulcer de gambă sângerând.
Atenționări și precauții
Medicamentul nu se aplică pe răni deschise, incluzând ulcer varicos sângerând și zone suprainfectate.
În caz de ulcerații varicoase, gelul se aplică sub forma unui inel, cu lățimea de 4 cm.
Trebuie evitat contactul gelului cu ochii sau mucoasele. În cazul apariției unei erupții cutanate, administrarea trebuie întreruptă imediat. După fiecare aplicare mâinile trebuie spălate. În cazul în care gelul este aplicat în mod repetat de către o altă persoană, aceasta trebuie să poarte mănuși de protecție.
Dacă simptomele persistă sau se înrăutățesc după 4-5 zile trebuie să vă adresați medicului. Nu se vor depăși dozele recomandate.
Hepathrombin împreună cu alte medicamente
Vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați sau ați luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripție medicală.
În cazul utilizării medicamentului în dozele recomandate și datorită absorbției sistemice scăzute a substanțelor active este puțin probabil să se producă interacțiuni medicamentoase semnificative clinic.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Medicamentul poate fi utilizat în sarcină și alăptare numai pe perioade scurte și la indicația medicului.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Hepathrombin nu are nicio influență asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
3. Cum să utilizați Hepathrombin
Utilizați întotdeauna Hepathrombin exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Tratamentul se începe cu Hepathrombin 500 UI/g, iar pentru continuarea tratamentului și preventiv se întrebuințează Hepathrombin 300 UI/g.
Gelul se aplică la nivelul ariei cutanate afectate și în jur, de 2-3 ori pe zi, și se masează ușor. În caz de inflamație a venelor, zona nu se masează, ci doar se aplică medicamentul într-un strat subțire, pe suprafața afectată, apoi se acoperă cu pansament ocluziv sau elastic. În caz de ulcerație varicoasă, gelul se aplică sub forma unui inel cu lățimea de 4 cm.
Gelul se aplică numai pe tegumentele fără leziuni.
Dacă utilizați mai mult decât trebuie din Hepathrombin
Nu s-a raportat niciun caz de supradozaj cu Hepathrombin.
Dacă ați uitat să utilizați Hepathrombin
Aplicați gelul imediat ce vă amintiți. Nu aplicați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacții adverse posibile
Reacțiile adverse asociate terapiei cu Hepathrombin, conform studiilor clinice, au fost comparabile ca intensitate și frecvență cu placebo. Foarte rar, a fost raportată apariția de erupții cutanate în urma aplicării medicamentului.
Dacă vreuna dintre reacțiile adverse devine gravă sau dacă observați orice reacție adversă nemenționată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
5. Cum se păstrează Hepathrombin
A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor.
Nu utilizați Hepathrombin după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păsta la temperatura sub 25°C, în ambalajul original.
După prima deschidere, se va păstra tubul bine închis și se poate utiliza în decurs de 12 luni.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să eliminați medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri pot ajuta la protejarea mediului.
6. Informații suplimentare
Ce conține Hepathrombin
Substanțele active sunt: heparină sodică, alantoină și dexpantenol.
Hepathrombin 300 UI/g gel: Un gram gel conține heparină sodică 300 UI, alantoină 2,5 mg și dexpantenol 2,5 mg.
Hepathrombin 500 UI/g gel: Un gram gel conține heparină sodică 500 UI, alantoină 2,5 mg și dexpantenol 2,5 mg.
Celelalte componente sunt: carbomer 940, levomentol, edetat disodic, trolamină, oleum pini pumilionis, oleum pini silvestris, uleiuri eterice de lămâie, sorbitol lichid (necristalizabil), izopropanol, macrogol 6 glicerol caprilocaprat, polisorbat 80, apă purificată.
Cum arată Hepathrombin și conținutul ambalajului
Gel transparent incolor, cu miros caracteristic de pin și alcool izopropilic.
Hepathrombin 300UI/g gel: Cutie cu un tub din Al a 40 g gel
Hepathrombin 500UI/g gel: Cutie cu un tub din Al a 40 g gel; Cutie cu un tub din Al a 75 g gel
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul
Deținătorul Autorizației de punere pe piață: STADA HEMOFARM S.R.L., Calea Torontalului, km. 6, Timișoara, România
Fabricant: STADA M&D S.R.L., Str. Sfântul Elefterie nr 18, Parte A, etaj 1, sector 5, cod poștal 050525, București, România
Acest prospect a fost revizuit în August 2024.
Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/
Sursa: Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).
Întrebări frecvente
Pentru ce se folosește Hepathrombin gel?
Conform prospectului, Hepathrombin gel se folosește ca adjuvant în tromboza venoasă superficială, tromboflebită, flebită, sindrom prevaricos, sindrom postflebitic și ulcer de gambă, în leziuni după traumatisme (hematoame, contuzii, luxații) și în bursită și tenosinovită.
Care este diferența dintre Hepathrombin gel și Hepathrombin cremă?
Au aceleași indicații, dar compoziție diferită. Gelul conține la gram 2,5 mg alantoină și 2,5 mg dexpantenol, pe lângă heparină, iar crema 3 mg alantoină și 4 mg dexpantenol. Gelul este transparent, cu miros de pin, se aplică numai pe pielea fără leziuni și, după deschidere, se poate folosi 12 luni.
De câte ori pe zi se aplică Hepathrombin gel?
De 2-3 ori pe zi, pe zona afectată și în jurul ei, cu masaj ușor. Dacă venele sunt inflamate, zona nu se masează: gelul se întinde în strat subțire și se acoperă cu un pansament ocluziv sau elastic.
Se poate pune Hepathrombin gel pe vânătăi?
Da, hematoamele (vânătăile) și contuziile de după traumatisme sunt printre indicațiile din prospect, unde gelul se folosește ca adjuvant. Se aplică numai pe pielea fără leziuni, nu pe răni deschise.
Cât timp se poate folosi tubul de Hepathrombin gel după deschidere?
După prima deschidere, tubul se păstrează bine închis și se poate folosi timp de 12 luni, la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Se poate folosi Hepathrombin gel în sarcină?
În sarcină și în perioada de alăptare, medicamentul poate fi folosit doar pe perioade scurte și la indicația medicului.
Hepathrombin gel 500 UI/g, 40 g
STADA Hemofarm. Disponibil online la Farmaciile Napofarm.
500 UI/g, 40 g